Castelul Corvinestilor

Hunedoara. Peste 80.000 de oameni si-au clădit destinele pe valea Cernei, intr-un spatiu aparent contradictoriu prin prezența Combinatului Siderugic alaturata unui edificiu istoric si cultural incomparabil – Castelul Corvinestilor. Doi colosi antagonici care si-au pus pecetea asupra destinului hunedorenilor – unul vremelnic, cu picioarele de lut, simbol al epocii moderne, al dezvoltarii industriale si urbane, iar altul, aproape sufocat de constructiile din beton si metal, strajuit si astazi de turnurile impunatoare si seculare ale celui mai ravnit obiectiv turistic cu care oamenii locului se mandresc, emblema autentica a istoriei nationale – Castelul Corvinestilor. Doi colosi, inamici pasivi, bizari prin invecinare ochilor straini de aceste locuri si atat de cotidieni populatiei hunedorene. Am fi uitat indegraba forfota urbana o dată patrunsi in curtea exterioara a Castelului, insă numarul insemnat de autocare si autoturisme ingrămădite vorbesc de la sine despre atractivitatea turistica a acestui vestigiu istoric. Un edificiu vizitat si admirat nu doar de noi, romanii, ci si de turistii straini care pasesc cu stima si curiozitate in incinta Castelului, un reper important in rutele turistice ce ne traverseaza patria. Astfel, suntem indreptătiti a ne simti demni si mandrii in sufletele noastre de hunedoreni prin prisma convietuirii in umbra unuia dintre cele mai importante monumente gotice nationale. Inca de la o prima privire, masivitatea intregului edificiu, duritatea pietrei si mai ales maretia turnurilor care il strajuiesc trezesc senzatia de mic, minuscul, de vremelnicie si pieire in fata lui. Podul, care leaga curtea exterioara de intrarea propriu-zisa a castelului, pare o punte ce leaga prezentul de trecut. Astfel, o data ce am pasit pe el si ne-am indreptat spre impunătorul castel inconjurat de o prapastie de netrecut poti spune asemeni lui Dante “Lasati orice speranta, voi cei ce intrati aici”. Curiosii nu se pot abtine sa privească hăul ce se cască sub constructia de lemn si unde, Paraul Zlasti, elementul viu al acestui taram, sta marturie zidurilor de piatră care au invins secolele si istoria. Un domeniu atemporal ce inglobeaza in mod straniu trecutul si prezentul, un spatiu de poveste, aievea printre noi. De cum intram pe poarta cetatii ne izbeste racoarea prizioniera dintre zidurile groase, un usor iz de ars, de funigine, provenit din temnita de tortura – invecinata cu casa de bilete unde, contracost, ni se startul unei calatorii prin timp, la un pret modic pentru o istorie atat de bogata si de glorioasa. Aventura noastra incepe prin admirarea curtii interioare a castelului, inconjurata de ziduri inalte, bolte adanci, ferestre sapate precum niste adancituri in ziduri, arhitectura veche, trainica asupra careia patina timpului si-a lasat amprenta dandu-i o aura mistica si atractiva. Senzatia de vechi, de arhaic te impresoara pe nesimtite la tot pasul si se simte atat in aerul racoros al gigantului complex arhitectural cat si in comportamentul turistilor a caror atitudine cuviincioasa se tradeaza prin mersul sfios si tacut pe veacurile de istorie, pentru a nu trezi inaintasii. Linistea stranie a curtii interioare populata de o sumedenie de turisti meditativi sau dornici de a surprinde pe obiectiv crampeie de istorie, este arar intrerupta soapte reverberate in ecouri de catre zidurile inalte. Alegem la voia intamplarii un punct de pornire in incursiunea noastra – in prima incapere care se dezvaluie privirilor curioase ne capteaza atentia in locul insemnelor trecutului, un ecran 3D al carui imagini par a deveni aievea netinand seama de granita sticlei, alaturi de acesta un monitor ofera curiosilor informatii despre trecutul si insemnatatea Castelului – un fel de ghid electronic utilizabil intr-o maniera simplista, eficace, in mai multe limbi. Din dorinta de a cunoaste indegraba toate secretele incaperilor acestui castel, alegem, pe rand, sa urmam toate caile deschise publicului insa ramanem inmarmuriti in fata impunatoarelor scaune, jilturi din Sala Dietei, precum si a armurilor din Sala Cavalerilor. Aerul rece care iti inunda binefacator plamanii, linistea, lumina obscura, ferestrele stranii, structura somptuoasa, rafinamentul arhitectural – toate impresioneaza in egala masura privitorul si il impinge spre un exercitiu involutar al imaginatiei in care scaunele imparatesti nu sunt goale ci ocupate de cavaleri, printi si domnite imbracati in haine alese, masa incarcata de bucate regesti, o muzica medievala in surdina si multa forfota, multe voci, multa viata in fundal. O viata pe care o experimentam, o simtim pe alocuri doar pasind prin interioarele incarcate de istorie, atingand zidurile seculare si respirand aerul acestui edificiu al carei fundatie dateaza de mai bine de 6 veacuri. Ne urmam avantul curiozitatii si descoperim, rand pe rand, noi sali, noi spatii, noi incaperi, urcam si coboram trepte, unele din piatra, altele din lemn, amenintatoare prin verticalitatea lor, intortocheate si promitatoare. Unele incaperi au fost populate cu diversi comercianti de suveniruri care sa le aminteasca, ulterior, vizitatorilor de experienta acestui popas. Suveniruri mai mult sau mai putin inspirate, vederi, carti, talismane, vase de lut, ceramica si multe asemenea. Alte sali au devenit gazde pentru expozitii cu tematici diferite – unele dintre exponate reprezentand piese datând de secole – cufere, bucati de armura, accesorii estetice purtate de domnite cu veacuri in urma sau piese de mobilier. Intr-una dintre salile castelului poate fi admirata, spre exemplu, chiar si o expozitie cinegetica, trofeele suspendate pe peretii inalti ai castelului completand atmosfera impetuoasă a trecutului. Prezenta micilor comercianti de suveniruri precum si organizarea diverselor expozitii vin in intampinarea turistilor, dorindu-se a puncta, in modul acesta, atractivitatea si interesul manifestat fata de acest monument. Din aceasta perspectiva, Castelul Corvinestilor pare a se fi adaptat modernitatii, fiind inclus in multe proiecte culturale, oferind un cadru spectaculos si inedit pentru variate manifestari artistice. Faima internationala a Castelului Corvinestilor este certa – in acest cadru istoric au fost filmate pelicule cinematografice celebre, au fost organizate festivaluri, au avut loc proiectii de film, s-au organizat concerte si multe asemenea alte evenimente – Cetatea Hunedoarei devine, astfel, o tinta promitatoare pentru turismul romanesc precum si o “scena” remarcabila pentru multe evenimente recreationale, de arta si cultura. Vizita ne poarta, in cele din urma, spre fantana castelului, incarcata de legenda. Aceasta atrage ca un magnet privirile turistilor care-si manifesta fara ocolisuri surprinderea atunci cand, urcati pe grilajul de metal al fantanii, constata adancimea ametitoare si neasteptata a putului. In plus, in imediata apropiere a acestei renumite fantani se deschid alte doua perspective prapastioase – una mai mica, reprezentata de groapa ursilor, de pe fundul careia se catara pe ziduri tulpini incalcite de feriga si, dincolo de zid, imprejmuirile castelului, Paraul Zlasti, Dealul Sanpetru, orasul Hunedoara – toate asternute parca la picioarele semetei cetati. De pe acest zid se vad clar eforturile de restaurare intreprinse, schelele uriase din lemn inaltate de-a lungul zidurilor lasa in urma lor un colt, un varf de turn alb, promitator, elocvent pentru ceea ce va redeveni Castelul Corvinestilor. Alternanta dintre vechi si nou, dintre ceea ce a fost renovat si peretii neatinsi de tehnicile de restaurare moderne, continua transformare a castelului ne indeamna a-l redescoperi atat din curiozitatea de a afla ceva nou – poate o noua usa deschisa turistilor, un nou corp restaurant, – cat si din nevoia de a ne contura o imagine mai deslusita asupra propriei noastre istorii. Exista, insa, si o discrepanta intre pozitionarea anumitor usi, cum ar fi exemplul uneia din curtea ce adaposteste fantana – suspendata parca in aer, la un nivel superior, lipsit de acces. Faptul in sine ne determina sa ne inchipium existenta in trecut a unei terase, poate a unor trepte distruse in timp. Imaginatia turistilor e pusa astfel la incercare, fiecare nascocindu-si in minte fel si fel de structuri in stil baroc sau neogotic care sa fi constituit accesul spre astfel de deschideri deocamdata stranii prin pozitionarea lor. Dezamagitor este faptul ca, dupa explorarea propriu-zisa, constatam ca nu am avut acces spre multe incaperi, spre unele aripi ale cetatii, insa perspectiva posibilitatii de a patrunde in spatii neexplorate ale acesteia ne indeamna a considera Castelul Corvinestilor un reper turistic permanent captivant. Impresiile adunate in urma periplului prin “Cetatea Hunedoarei”, cum mai este numit castelul, sunt variate, puternice si contrastante. De departe, amprenta trecutului si-a spus cuvantul si asupra noastra, a turistilor – un sentiment grav, incarcat de respect vis-a-vis de trainicia edificiului ridicat de inaintasii nostrii ne poarta cu gandul la efemeritatea multor constructii moderne care nu isi au locul intr-un astfel de context istoric. Paraul Zlasti si Dealul Sanpetru isi imbina cu rost liniile, curbele si formele in jurul edificiului – in discrepanta cu acesta se contureaza, insa, peisajul urban si industrializat al Hunedoarei – niste forme fara fond in comparatie cu grandoarea trecutului. O parere de rau ne incearca privind inca o data curtea interioara a castelului, curbele semicirculare ale deschiderilor, frescele si fatadele, cheile de bolta, coloanele impozante. Rememoram in minte interioarele, experienta descoperirii trecutului si, parca, regretam ca nu am fi putut ramane peste noapte intre aceste ziduri care nu au apucat a-si spune toata povestea. Am fi dorit sa innoptam aici, am fi dorit ca incaperile goale sa fie mobilate si insufletite intocmai cum au fost in vremurile lor de glorie, sa ne odihnim in jilturile impresionante si sa adormim in paturi medievale langa semineul incarcat de jaratec. Poate ca aceste dorinte intime ale noastre, ale turistilor, vor fi candva valorificate de cei care carmuiesc turismul romanesc astfel incat sa nu altereze, sa nu tulbure atmosfera patrunzatoare a vremurilor apuse, dar care sa ii redea castelului viata si, implicit, o mai insemnata considerare. Hunedoreni fiind, ne vom mandri intotdeauna cu acest edificiu istoric, prezenta sa legitimandu-ne drept mostenitorii acestor meleaguri. Ce va rezeva viitorul pentru această oază de arhaic misterioasă, rătăcită în plină contemporaneitate ramane de vazut. Locul şi importanţa Castelului Corvinestilor între celelate monumente ale trecutului este, insa, bine recunoscut. Datoria noastra, in calitate de mostenitori legitimi ai acestei comori este a o pretui neocolid-o si vizitand-o ori de cate ori avem ocazia, Cetatea Hunedoarei scriindu-si si astazi istoria, prin ochii nostri.