miercuri, 24 aprilie 2013

Salina Praid

Va mai amintiti de basmul Sarea in bucate a lui Petre Ispirescu si de importanta data sarii? Sarea a fost mentionata inca din timpurile stravechi. Fenicienii au fost primii negustori ai sarii. Egiptenii pretuiau atat gustul sarii, cat si insusirea de imbalsamare a mortilor. Romanii au numit-o ,,harul pamantului”. Pliniu cel Batran scria in lucrarile sale cum se obtinea sarea din apa marii. In Africa si Etiopia o strachina de sare era folosita ca moneda de schimb, deci valora enorm de mult. Inceputurile Salinei Praid dateaza inca din epoca romana, iar zacamantul de sare din Praid constituie unul dintre cele mai mari masive de sare gema din Europa. Tratamentele din cadrul Salinei au inceput inca din anii ’60. Intrarea in Salina se face numai cu autobuze speciale. Drumul dureaza aproximativ 5 minute, iar la capatul acestui traseu este intrarea in Salina. Se coboara cele 300 de trepte si esti deja in Sala Mare. Salile din subteran sunt dotate cu sistem de iluminat, terenuri de joaca pentru copii (leagane, tobogane, castele gonflabile, caluti), pentru adulti (ping pong si biliard), mese (dotate cu prize), banci, buticuri, o capela ecumenica simpla, sfintita in 1993, ai carei pereti detin figuri sculptate din sare, dar in care se tin slujbe miercurea, joia si vinerea pentru ortodocsi, catolici si reformati, pentru toti cei care trebuie sa stea mai multe ore pe aici. Un alt punct de atractie in Salina il constituie Muzeul. Bogat in cristale de sare, unelte folosite in exploatarea sarii si obiecte de arta populara. Dar nu este singurul lucru care atrage vizitatorii. Pe peretii din subteran sunt afisate lucrarile sculptorilor si pictorilor, realizate in taberele de creatie artistica organizate aici, anual. Tot in Salina puteti vizita si degusta tot feluri de soiuri de vin in Galeria Vinurilor. Pretul de intrare aici este de 15 ron. Tratamentele constau, practic, in inhalarea aerului din mina. Aerul este puternic ionizat si eficient in bolile cailor respiratorii – boli astmatice, bronsitice, alergice. Sunt necesare cel putin 4 ore / zi pentru rezultate bune. Temperatura in salina este de 16 grade Celsius si este asemanatoare aerosolurilor reci. Concentratia ridicata a bioxidului de carbon stimuleaza centrul respiratoric si intensifica aerisirea plamanilor, iar valoarea scazuta a PH-ului aerului din salina contribuie la micsorarea florei bacteriale. Programul de vizitare variaza in fiecare luna. Din – 14.09.2009 Luni – Sambata TRATAMENT 7.45- 14.00 VIZITARE 8.00- 15.00 Intrarea in Salina este posibila numai in cazul in care se aduna minim 25 de persoane. DUMINICA Numai program de vizitare VIZITARE 9.00 – 14.00 Preturi de intrare: Vizitare si transport in Salina - Adulti: 20 lei - Elevi si copii: 12 lei Tratament subteran si transport in Salina: - Adulti: 8 lei/zi - Copii: 5 lei/zi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu