Curtea Veche din Bucuresti

Bucurestiul nu-ti creeaza o ierarhie a cladirilor de la inceput, ci e imprevizibil, iar asta il face fermecator. Ca targ, Bucurestiul exista inca dinainte de formarea statului independent Tara Romaneasca, la inceputul secolului al-XIV-lea, intemeietorul lui fiind considerat ciobanul Bucur sau legendarul Negru Voda. Ipoteza cea mai apropiata de adevar este aceea care aseaza vatra Bucurestiului in zona Curtea Veche, de pe malul stang al Dimbovitei (aproape de Hanul lui Manuc de astazi), unde de altfel, Vlad Tepes, domnul Tarii Romanesti a ridicat Cetatea Bucurestiului, ca punct fortificat de stavilire a invaziilor turcesti care aminteau de existenta Tarii Romanesti si a capitalei sale, Targoviste. Sapaturile arheologice aduc o seama de stiri concrete legate de Curtea Domneasca sau cum s-a numit din veacul al-XVIII-lea, Curtea Veche. Azi se stie ca la Curtea Domneasca au fost o serie de ziduri care s-au inlocuit si randuit, s-au suprapus ori s-au dezvoltat din vremea voievozilor celei de-a doua jumatati a secolului al XIV-lea pana la Vlad Tepes, de la Basarab cel Tinar pana la Mircea Ciobanul, de la Matei Basarab si pana la Constantin Brincoveanu. Spre sfarsitul secolului al XIV-lea, Cetatea Bucuresti sau Curtea Domneasca isi afirma tot mai mult rostul si personalitatea in viata tarii. Curtea Domneasca in vremea lui Mircea Voda zis Ciobanul s-a inaltat si s-a impodobit ca o constructie tot mai solida, mai impunatoare, care devine acum apropiata de imaginea unei cetati de scaun. Asezata intre actualul Lipscani, B-dul 1848 si raul Dambovita, aceasta resedinta domneasca va deveni nucleul Bucurestiului in veacul al XVI-lea, concentrand in jurul ei intreaga viata a capitalei. Dincolo de ziduri si raul Dimbovita se intindea o masa de constructii, de case si pravalii ale negustorilor si mestesugarilor asezati pe bresle, fiecare cu ulita lor : a Blanarilor, a Boiangiilor, a Selarilor, a Marchitanilor, a Cojocarilor, printre aceste constructii inaltandu-se si cate o casa boiereasca. Asa, de exemplu a fost casa Cantacuzinilor in secolul al XVII-lea ridicata pe celalalt mal al raului, pe actuala strada Apolodor. In a doua jumatate a secolului al XVI-lea se adauga noi cladiri la Palatul Voievodal intre care si o casa cu plan dreptunghiular lunga de 25 m si lata de 6.20 m, aflata pe partea de est a vechii cetati, ce impresioneaza prin hrubele subsolului, inalte de 3.40 m ce sustineau un sir de camere inalte. In cronici este laudata si Biserica Sfinta Troita inaltata de Alexandru Voda, la miazazi de Curtea Domneasca. Nu mai putin demna de lauda se arata biserica Bunei Vestiri, construita in incinta Curtii Domnesti (singurul monument istoric pastrat pana in zilele noastre). Venit la scaunul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu da acestei curti o deosebita stralucire. El construieste o casa domneasca, numita cea mare si infrumuseteaza cladirile prin pictura, prin stucaturi si mai ales prin sculpturi, coloane, arcade, balustrade, rame de usi si ferestre. In reconstructia si reamenajarile brancovenesti s-au folosit caramida, piatra si marmura. Dupa Constantin Brancoveanu, la domnie urmeaza Stefan Cantacuzino si incepe apoi domnia fanariota. Acum pe ulitele din jurul curtii domnesti apar mai multe ateliere si manufacturi. Dupa incendiul din 1718, distrusa de cutremure, cuprinsa de paragina in urma razboiului austro-ruso-turc din 1768-1774, aceasta resedinta domneasca ajunge de nelocuit. Astfel, Alexandru Ipsilanti este obligat sa-si cladeasca in 1775 o noua curte domneasca in Dealul Spirii – Curtea Noua. Dupa construirea acesteia, cladirile vechii curti sunt cunoscute sub numele de Curtea Veche. Incet, incet Curtea Veche se transforma in ruina. Pentru obtinerea de fonduri necesare la reconstructia Curtii Noi, arse in incendiul din 1789, se vor scoate la licitatie terenuri din perimetrul Curtii Vechi si astfel terenul incepe sa fie parcelat pentru constructii particulare, dupa nevoile cumparatorilor. Monumente istorice Hanul Manuc reprezinta una din constructiile cele mai reprezentative ale orasului Bucuresti. Este construit la inceputul secolului al XIX-lea de catre Emanuel Marzioan bei, bogat negustor si important om politic al acelei vremi. Intregul edificiu ocupa coltul de sud-est al Curtii Domnesti, iar partea cea mai veche a hanului o reprezenta casa aflata pe coltul de nord-vest. Este un edificiu aproape patrat, cu subsol, parter si etaj, cu un foisor deschis larg spre albia raului si un etaj cu pereti exteriori cu suprafete ornate in stuc. In 1836, Benjamin Barker descrie hanul ca o cladire intinsa, de forma patrata cu o curte spatioasa la mijloc si inconjurata de o prispa cu cerdac unde erau aproximativ optzeci de apartamente a cate doua camere fiecare. Parterul era destinat pivnitelor si grajdurilor, precum si gazduirii calatorilor sau a persoanelor ce n-aveau mijloace sa inchirieze locuinte in oras ; camerele nu erau mobilate. La etajul intai erau calatorii in trecere, iar la etajul al doilea, cei care stateau mai mult de sase luni in oras. Etajul acesta avea de jur imprejur o galerie pe care sedeau grupuri-grupuri de calatori, de diferite neamuri : rusi, unguri, greci. In 1875 hanul beneficia de 107 incaperi la etaj, un tunel mare, la parter,de pravalii, magazine si pivnite. In birtul lui Anghelache, fostul bucatar al lui Alexandru Ioan Cuza, deschis aici, puteau fi intalniti Nicolae Orasanu, Ion Ghica gustand din alesele preparate ale casei sau ascultandu-l pe Fani Tardini. In curte, ocupand toata jumatatea de est s-a amenajat la acea vreme si o sala pentru intruniri publice, cunoscuta sub numele de Sala Dacia. Noua constructie avea un plan dreptunghiular , cu pavimentul acoperit cu rogojini, plafonul fiind decorat cu elemente zoomorfe si florale. Dupa primul razboi mondial, cladirea a fost inchisa si transformata in depozit si apoi ajunge sa fie daramata in 1935. Hanul Manuc, al carui nucleu este pastrat aproape in intregime, a fost transformat si marit in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand a fost inconjurat cu un al doilea sir de pravalii si camere. Pravaliile au fost puse de data aceasta in comunicatie cu strada, iar camerele de la etaj, legate cu cele vechi, au devenit un fel de mici apartamente. Hanul cu Tei lega strada Lipscani cu strada Blanari, prezentandu-se ca un pasaj ingust, flancat pe ambele parti cu pravalii dotate cu usi si ferestre protejate cu obloane de fier. Hanul cu Tei a fost ridicat in 1833 de catre Anastasie Polizu si Stefan Popovici. Cladirea se impune prin frumusetea incaperilor construite in forma de bolta, prin feroneria care acoperea usile si ferestrele si mai ales prin ambianta medievala pe care o aduce in centrul comercial al Bucurestiului. Biserica Buna Vestire sau Biserica Curtea Veche (azi Biserica Sfantul Anton) facea parte din ansamblul arhitectonic Curtea Domneasca. Biserica a fost ridicata de Mircea Ciobanul, acelasi mare ctitor de la Palatul Voievodal. Decorul format dintr-o alternare de zone orizontale de tencuiala si fasii de caramida aparenta, este caracteristic primei jumatati a secolului al XVI-lea. Planul lacasului este trilobat, cu o singura turla pe naos. Atat cornisa cat si baza turlei sunt ornate cu siruri de caramizi in zimti, care dau monumentului o puternica amprenta autohtona. O particularitate pentru biserica Curtii Domnesti este prezenta unor contraforti in general neintalniti la lacasele muntenesti, care par a concretiza influente ale stilului gotic. De fapt, in acelasi stil sunt executate si ferestrele, mult alungite, dotate cu ancadramente de piatra. Cladirea este un exemplu remarcabil de logica constructiva si de bune formule decorative si atrage atentia asupra modului de constructie a soclului, a cornisei, al firidelor turlei, precum si asupra echilibrului ce exista intre volumele si proportiile diferitelor parti constructive ale cladirii. Astazi, in interior, biserica pastreaza fragmente din pictura realizata sub domnia lui Stefan Cantacuzino, precum si picturile lui M. Popp si C.Leca, de la jumatatea secolului al XIX-lea. Retin atentia chipurile lui Mircea Ciobanul si al Doamnei Chiajna, aflate pe partea nordica a peretelui tabloului votiv si acelea ale lui Stefan Cantacuzino si Doamnei Pauna de pe partea sudica a aceluiasi zid. In pronaos se afla montate, fara a integra functionalitatea lacasului, doua coloane de piatra cu un frumos motiv vegetal executat in stil brancovenesc. Portalul este o lucrare din 1715 a cioplitorilor de piatra ai epocii brancovenesti. Pentru a crea un cadru corespunzator arh. H. Teodoru a construit clopotnita si cele doua corpuri de cladiri ale casei parohiale din caramida aparenta. Biserica Curtii Domnesti este cea mai veche constructie de acest gen din Bucuresti. Importanta ei pentru istoria feudala a Tarii Romanesti este deosebita. Fiind biserica principala a Curtii, aici erau primiti marii prelati ai ortodoxiei rasaritene. Din punct de vedere arhitectonic, constructia a devenit in scurt timp un prototip pentru lacasele ridicate in Bucuresti sau in tara. Biserica Doamnei este ctitoria Doamnei Maria Cantacuzino. Este o constructie solida de caramida, avand in fata un frumos pridvor ridicat pe opt coloane libere de piatra. Interesanta ca monument de arhitectura, mai ales pentru elementele de detaliu, coloane, rame de ferestre si usi, Biserica Doamnei este pretioasa si pentru decorul ei pictural. Ramele de piatra impodobite cu baghete intretaiate, incadreaza ferestrele, amintesc de arta decorativa moldoveneasca. Biserica Stavropoleos a fost construita in 1724. Biserica impresioneaza puternic prin coloanele pridvorului, cu baze si capiteluri in frunze de acant, prin peretii cu brau sculptat, prin arabescurile desenate pana sub strasina, prin ferestrele incadrate cu modele sculpturale. Fatadele sunt impartite in doua registre neegale de un brau format din ghirlande de flori si frunze sculptate in piatra. Registrul interior este decorat cu o serie de firide alungite, ale caror arce se sprijina pe semicoloane. Registrul superior este decorat cu un sir de medalioane circulare. Toata suprafata zidurilor este acoperita cu o impletitura de motive florale viu colorate (predomina nuantele de rosu si galben). Elementul cel mai de pret este pridvorul, care este una din cele mai frumoase realizari de acest gen din arhitectura romaneasca. Sculpturile executate in piatra dau eleganta deosebita pridvorului, alaturi de armonia proportiilor si de frumusetea liniilor de arhitectura. La fel de pretioase sunt chenarele ferestrelor si rama de piatra, impreuna cu cele doua canturi de lemn ale usii. Biserica Sfintul Gheorghe Nou reprezinta unul dintre cele mai valoroase monumente ale Bucurestilor. La inceputul secolului al XVIII-lea lacasul devine impropriu folosirii, fiind mic si intunecos, fapt ce l-a determinat pe Constantin Voda Brancoveanu sa porunceasca inlocuirea lui cu o biserica de dimensiuni mari, ce avea pardoseala facuta din dale mari de marmura alba. Catapeteasma altarului din biserica este lucrata in stil brancovenesc si are sculptat un splendid motiv vegetal. Sperand ca v-am starnit interesul, nu-mi ramane decat sa va invit sa le vizitati, apoi sa ne impartasiti parerile voastre…