miercuri, 24 aprilie 2013

Despre Parcul Ioanid

Fundatia Calea Victoriei va invita sambata, 20 august, la o noua plimbare in Parcul Ioanid, in compania istoricului Anita Sterea. O plimbare in zona parcurilor Ioanid si Icoanei este ca o intoarcere in perioada Belle Epoque din Bucuresti. Conform legislatiei monumentelor de arhitectura, nu numai o casa este considerata monument, ci intreaga zona este considerata tesut rezidential traditional tipic unicat, cu un fond construit de valoare arhitecturala ridicata. Librarul si editorul George Ioanid a cumparat terenul in 1856 de la marele aga Pana Babeanul pentru 2100 de galbeni. Inainte zona fusese una din multele gradini din Bucuresti, cunoscuta sub numele de Gradina Breslea (1830-1869), mentionata ca atare si in Ciocoii vechi si noi unde este scris ca locuitorii Bucurestiului din clasa de mijloc deprinsi de mult timp cu viata orientala cea plina de lene si poezie, vara se adunau la gradinile Breslea, Cismigiu Acolo fiecare cap de familie isi intindea masa si impreuna cu casnicii si amicii, beau si mancau; apoi incepeau a invarti hora stramoseasca si danturile cele vesele. Constantin Bacalbasa scria despre aceasta gradina in Bucurescii de altadata: O gradina de margine de oras unde se faceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiasca, unde se intalneau amorezatii si unde cantau printre tufisuri lautarii. Dupa ce Ioanid devine proprietarul gradinii si o trasforma, un jurnalist francez descria zona in Journal de Bucarest astfel: Nu departe de Palatul Regal, la doi pasi de strazile cele mai frecventate din Bucuresti se intinde un vast domeniu care intr-o alta tara ar valora milioane si care chiar aici are o mare valoare. Pe el se afla o locuinta incantatoare, intr-un stil original, in genul celui elvetian, apoi o imensa gradina sau mai de graba un parc plin de pomi exotici si indigeni, o vita de vie magnifica, un parter ce contine florile cele mai rare si mai frumoase, o gradina plina de legume bine cultivata. Toate apartin dlui G. Ioanid, un simplu librar, ce a dobandit toata aceasta proprietate cu pretul muncii sale. Pana in 1910, in zona fostei livezi Ioanid, care se afla intre Strazile Polona, Dumbrava Rosie, Aurel Vlaicu si Bulevardul Dacia, s-a construit un ansamblu rezidential, format din 25 de locuinte luxoase. Cei interesati sa cumpere in aceasta zona erau doctori, avocati, oameni politici sau membri ai vechilor familii boieresti romanesti. Apar nume ca: Adina Costinescu, sotia liderului liberal Emil Costinescu, Elena Sturdza-Scheianu, Simona Lahovary, familia Olanescu, Matei Bals si Zoe Manu, Vintila Bratianu. Din punct de vedere stilistic, majoritatea vilelor construite in aceasta zona in a doua parte a sec XIX si prima jumatate a secolul XX, sunt ori in stilul national romanesc, ori in stilul eclectic, la moda in Europa in acea vreme, academiste sau romantice. Parcul a fost inspirat de arhitectura romantica, in maniera gradinilor anglo-chineze, cu pavilioane, lac, mici piatete etc., dar arhitectul-autor este necunoscut. Vilele au fost realizate de arhitecti cunoscuti precum Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez, Ernest Doneaud, Ion Mincu, Paul Smarandescu etc. Ce vom vedea in aceasta expeditie culturala: Parcul Ioanid, Bulevardul Dacia (zona ambasadelor si vilelor somptuoase), Scoala Centrala de Fete, Biserica Icoanei, Biserica Anglicana, Piata Gogu Constantin Cantacuzino, Vila Elena George Cantacuzino, O casa boiereasca Casa Elisabetei Moscu, Vila Constantin R. Geblescu, Vila Elena Sturdza Scheianu, Str Dumbrava Rosie, Parcul Icoanei. Informatiile de mai sus sunt preluate din cartea Lotizarea si Parcul Ioanid. Lector: Anita Sterea, Victor Grecu Cost: 30 ron, 25 ron pentru studenti Locatie: plecare din fata Carturesti Verona Data si ora: sambata 20 august, de la ora 18:00 INSCRIERI LA contact@victoriei.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu